Unu. Doi.

Se fǎcea cǎ într-o noapte
A visat c-ar fi femeie
Se trezi. Şi-ntâi de toate
Se lovi. De o idee…

Emotiv. Cheltuitor.
Plin de gusturi rafinate
Când e vorba de amor
Şi de alte distilate…

Care-l umplu de idei
Minunate. Şi de aceea
Hotǎrî. Cǎ-ntre femei
Cea mai bunǎ-i tot femeia!

Cu-o simţire aşa profundǎ
Se umplu de-apreciere
Pânǎ când fǎptura-i scundǎ
Levita prin încǎpere.

Trǎgând aerul în piept
Sta acu-n-expectativǎ
În oglindǎ. C-un obiect
În postura sa lascivǎ…

Îl privi, cum sta s-acuze
Rǎsturnat pe spate. Gol.
Un pahar cu ruj de buze.
Lângǎ gustul de alcool

Rǎscoli dintr-o suflare
În imaginea-n oglindǎ
Dupǎ un indiciu care
Întâmplarea s-o cuprindǎ.

Nu ştia cine-ar fi tipa
Cea cu rujul din pahar
Nici în cap n-avea nimica
Nici pe el n-avea mǎcar!

Se uitǎ în geam. Iar plouǎ.
Când ceva i se pǎru…
„Cum crescurǎ astea douǎ?
Şi-aia unde dispǎru?”

Se-ntreba de-i cu putinţǎ
Sǎ devinǎ-un vis real,
„E nevoie şi de ştiinţǎ
Şi de patul de spital…”

Lǎmuri problema altul!
Dar a reuşit „proiectul”.
Prea tare a fost calmantul
Şi prea slab a fost efectul…

Morala 1

Când hainele-şi încheie
E-aşa emoţionat…
Cǎ-i greu sǎ fii femeie
În piele de bǎrbat!

Morala 2

Ce ştergi sǎ iei aminte
Nu poţi lua-napoi
Cǎci actele ţin minte:
În loc de unu-i doi!